Fonduri europene
Principalul obiectiv al Fondului European de Dezvoltare Regionala este de a asigura asistenta financiara in scopul corectarii principalelor decalaje intre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni. Masurile admisibile pentru interventia FEDR sunt adaptate la obiectivele si prioritatile politicii de coeziune, astfel:
Investitii in infrastructura . Interventiile prin acest fond sunt concentrate pe cresterea potentialului economic, dezvoltare, adaptarea structurala si la crearea si mentinerea de locuri de munca durabile in regiunile selectate pentru Obiectivul 1. Totodata include si investitii care contribuie la crearea si dezvoltarea retelelor trans-europene in sectoarele transporturilor, telecomunicatiilor si energiei, tinand cont de necesitatea de interconectare a regiunilor centrale ale comunitatii, cu cele care prezinta dezavantaje structurale, care deriva din pozitia insulara, lipsa cailor de acces si situarea la periferie.
In regiunile sau zonele care intra in Obiectivele 1 si 2, FEDR poate participa la finantarea investitiilor in domeniul infrastructurii zonelor industriale in declin, renovarea zonelor urbane degradate precum si relansarea si integrarea zonelor rurale si a celor dependente de pescuit. In acelasi timp sunt finantate activitatile creatoare de locuri de munca, inclusiv cele care vizeaza conectarea infrastructurilor de comunicare si de alta natura.
Dezvoltarea potentialului intern prin initiative de dezvoltare locala si ocuparea fortei de munca precum si sustinerea activitatilor intreprinderilor mici si mijlocii prin intermediul stimulentelor acordate pentru crearea de noi locuri de munca (cu exceptia masurilor finantate de Fondul Social European).
Altfel spus, FEDR sustine in particular urmatoarele sectoare:
• mediul productiv, in special pentru dezvoltarea competitivitatii si investitiilor durabile ale intreprinderilor mici si mijlocii, si pentru cresterea capacitatii de atractie a regiunilor prin intermediul potentialului infrastructurii lor;
• cercetarea si dezvoltarea tehnologica in scopul favorizarii dezvoltarii de noi tehnologii; :
• dezvoltarea societatii informationale;
• dezvoltarea turismului si a investitiilor in patrimoniul cultural, inclusiv protectia acestuia si a celui natural, cu conditia de a crea locuri de munca;
• protectia si ameliorarea mediului tinand cont de principiul precautiei si actiunile preventive in sprijinul dezvoltarii economice, utilizarii depline si eficace a energiei si dezvoltarea surselor de energie regenerabile;
• sustinerea egalitatii sanselor intre barbati si femei prin crearea de intreprinderi si infrastructura de servicii care sa faciliteze concilierea dintre viata de familie si cea profesionala.
Home Despre noi servicii Parteneri intrebari frecvente contact